Noi Rezoluții pentru 2025 Sau Obiective?

Noi Rezoluții pentru 2025 – exact ceea ce ne vine în minte atunci când începem un nou an. Există ceva în stabilirea acestora care ne face să sperăm – asta până la câteva săptămâni după ce am început 2025, când ne pierdem rapid motivația de a ține pasul cu rezoluțiile propuse și uităm ce am vrut să realizăm de fapt. Dar oare de ce? Nu este ceva firesc să ne creionăm în minte câteva rezoluții pentru 2025?

Ei bine, problema e că la baza sintagmei „rezoluții anul nou” stă schimbarea – să facem mai mult sport, să pierdem din greutate, să începm o afacere, să economisim, să obținem o promovare – iar preamărirea schimbării ar putea spune creierului nostru că nu suntem suficient de buni așa cum suntem („un an nou, un nou eu”). Dar stai așa: nu este ceva bine că vrem să ne schimbăm? Ba da, dar schimbarea necesită timp și efort. Cu toții vrem să devenim mai buni, dar există o linie fină între a lucra pentru a crește și a nu te simți suficient de bun așa cum ești.

Conform U.S. News & World Report, 80% dintre rezoluțiile de Anul Nou eșuează până în februarie. Prin urmare, oare de ce rezoluțiile, care reprezintă în esență niște intenții sănătoase, nu rezistă? Citește mai departe și află de ce rezoluțiile nu funcționează de cele mai multe ori (și de ce nici acele rezoluții 2024 nu au funcționat) și ce ai putea face în schimb.

De ce majoritatea oamenilor se luptă cu rezoluțiile?

Rezoluția nu este de fapt cea potrivită

Ei bine, în multe cazuri, rezoluțiile pe care ni le propunem nu sunt de fapt ceea ce ne interesează. Îți dorești să începi o afacere? Sau poate pur și simplu să te apuci de sport? De un nou hobby? De multe ori ne stabilim rezoluții care credem că ne vor face să ne simțim mai împliniți, mai de succes sau mai încrezători. Numai că realitatea este cu totul alta. Depinde de noi cum ne simțim. 

Nu suntem întotdeauna în deplin control

Chiar dacă rezoluțiile noastre sunt cu adevărat înrădăcinate în ceea ce ne dorim, de multe ori lucrurile nu merg conform planului din cauza influențelor exterioare. Rezoluțiile care se bazează pe destinație, în loc de intenție, sunt sortite eșecului. Dacă de exemplu îți propui să începi o afacere, dar realizezi că nu dispui de fondurile necesare, vei simți că ai eșuat deoarece nu ți-ai atins obiectivul, în loc să te simți mândru că poate ai început pentru prima dată să lucrezi la un plan de afaceri, l-ai conturat, ai o idee clară și o direcție.

Alternative la rezoluțiile de Anul Nou

1. Reflectarea asupra anului anterior

A lua în considerare realizările, provocările și lecțiile învățate. Acest lucru ne poate ajuta să înțelegem unde am fost și unde ne dorim să ajungem. Odată ce am înțeles ce vrem să facem, ne punem imediat pe treabă și notăm, ca să putem trece la urămătorul punct.

2. Stabilirea unor obiective SMART

SMART GOALS

Aici se va întâmpla magia. Obiective trebuie să fie specifice, măsurabile, realizabile, realiste și limitate în timp. Obiectivele SMART ne pot ajuta să ne înțelegem obiectivul, cum să abordăm noile obiceiuri și cum să măsurăm succesul. 

3. Împărțirea obiectivelor

În cazul în care un obiectiv este prea mare, se poate defalca în câțiva pași care să fie mai ușor de gestionat. Să revenim asupra exemplului cu afacerea.  Într-adevăr este un obiectiv mare. Dar poți începe prin identificarea unei idei de afacere, cercetarea pieței, elaborarea unui pla, stabilirea unui buget, crearea unui brand și așa mai departe. Astfel te poți aisgura că vei atinge obiectivul propus. 

4. Alegerea unor combinații de obiective

Pentru a ne asigura că vom finaliza cele mai dificile obiective, este important să includem pe listă și câteva mai ușoare, care să ne motiveze. De asemenea, este mai ușor să stabilim niște obiective pe diferite planuri. De exemplu:

  • Plan profesional: începerea unei afaceri.
  • Plan personal: participarea la un curs de comunicare.
  • Plan financiar: economisirea banilor și investiții.
  • Plan social: implicarea în comunitate.
  • Plan spiritual: reflecția personală.

5. Concentrarea pe ceea ce este important

Care sunt cu adevărat cele mai importante obiective pentru noi? Cu acelea trebuie să începem! Însă, putem în primă fază să ne concentrăm asupra obiectivelor la care putem obține rapid un rezultat. Așa îi oferim un boost de endorfină prin îndeplinirea unei sarcini și vom deveni mai motivați să ne apucăm de următorul obiectiv, chiar dacă este puțin mai dificil. Așadar, începe prin a-ți stabili un obiectiv important (dar realizabil) la începutul anului.

6. Urmărirea obiectivelor

Urmărirea obiectivelor ne poate ajuta să ne măsurăm succesul și să vedem ce domenii ar putea necesita îmbunătățiri. Dar să nu uităm că perfecțiunea nu este scopul.  Nimeni nu este perfect, iar când vine vorba de schimbări, progresul este mai bun decât perfecțiunea. Este greu să începem să facem ceva perfect 100% din timp atunci când este ceva nou. Trebuie să țintim spre o creștere treptată. De exemplu, în loc să ne apucăm de alergat 50 de minute fără întrerupere când nu am făcut-o niciodată, mai bine să începem trei zile pe sătpămână în care să alergăm timp de 20 de minute și să creștem minutele progresiv. Aceasta este partea realizabilă a obiectivelor SMART!

7. Sărbătorirea victoriilor

Am atins un obiectiv?  Ar fi bine să deschidem șampania și să CELEBRĂM munca grea. Noi, cei de la Blu Desk Soft, vă încurajăm și vă ținem pumnii în noul an!

Pe scurt

Este important să avem obiective în loc de rezoluții deoarece obiectivele sunt specifice, măsurabile și realizabile, oferindu-ne un plan clar de acțiune pentru a ne atinge scopurile. Spre deosebire de rezoluții, care sunt adesea generale și vag formulate (de exemplu, „vreau să fiu mai sănătos”), obiectivele ne permit să definim pașii concreți pe care trebuie să-i urmăm și să stabilim termene limită, ceea ce crește șansele de succes. Prin urmare, având obiective bine definite, putem monitoriza progresul, ajusta strategiile și rămâne motivați pe parcurs, facilitând astfel transformarea dorințelor în realitate. Acest lucru ne ajută să ne concentrăm și să îmbunătățim constant performanțele în toate aspectele vieții noastre.

Get in touch with us.

Intră în legătură cu noi.